vineri, 31 decembrie 2010

Banuti cu cocos si cacao/Coins with coconut and cocoa























Cred ca nu am mai facut salam de biscuiti din....cred ca acum doi-trei ani a fost ultima oara...sau poate chiar mai mult...Cum dispuneam de vreo doua pungi babane cu biscuiti, una cu biscuiti populari si una cu asa zisi biscuiti populari, am zis sa sacrific jumatate din ei si sa fac salam pentru Anul Nou.
Astfel, am adunat degraba ingredientele pe masa si am purces la prepararea lui imediat. Bine, vorba vine imediat pentru ca practic, mi-a luat ceva pana mi-am adus aminte cum se face. Da, stiu. E cel mai simplu dulce posibil si cu toate astea am uitat cum se face. Am avut pe masa zahar, cacao, esenta de rom, putina sare, biscutit de doua feluri (dupa cum spuneam mai sus), zahar vanilinat si rahat. Acest minunat dulce nu era de pe taramuri autohtone ci era adus tocmai din Cipru. Ce nu a participat la prepararea cozonacului de Craciun a fost rahatul cu roscove si cel cu ouzo. Stiti ce rau imi pare ca nu am cumparat mai multe cutii din astea doua feluri? Cum le-am gustat mi-au adus aminte de timpul petrecut acolo si de cei cu care am fost. Dar...cine stie, poate in 2011 voi avea din nou ocazia sa-i vizitez. Hope.
Noah...asta e reteta

Banuti cu cocos si cacao

Ingrediente: 300 g biscuiti populari, 300 g biscuiti petit beurre, 400 ml apa, 150 g zahar tos, un sfert de lingurita cu sare, 225 g unt, 75 g cacao, 200 g miez de nuca, 250 g rahat cu ouzo, 250 g rahat cu roscove, o sticluta cu esenta de rom, 4 pliculete zahar vanilinat, o lingurita cu scortisoara, nuca de cocos.

Se foloseste robotul din dotare pentru a macina separat biscutii si miezul de nuca si se pun intr-un bol. Se presara cacaoa, putina nuca de cocos, scortisoara si se amesteca bine ca se se omogenizeze ingredientele. Intr-un vas care nu se lipeste se pune la fiert apa cu zaharul tos, sarea si jumatate din rahat taiat marunt. Se fierb la foc mediu pana ce rahatul s-a topit, se adauga untul si se mai fierb inca zece minute. Se toarna esenta de rom in sirop, se presara zaharul vanilinat, restul de rahat taiat cubulete si se amesteca totul. Se toarna siropul peste ingredientele uscate si se framanta cu mainile pana se obtine o compozitie omogena, nelipicioasa. Se presara folii de plastic cu nuca de cocos, se formeaza un rulou din compozitie si pe pune peste nuca de cocos. Se plimba prin nuca de cocos pana devine ca un salam, se infasora cu folia si se leaga bine capetele foliei ca sa nu se desfaca. Se aseaza bucatile de salam pe o tava si se dau la rece. Se la sa la rece minim doua ore apoi se taie felii potrivit de groase si se servesc.

Mie mi-au rezultat trei rulouri mari pe care apoi le-am taiat in feli. Am zis ca nu e cazul sa le bag la frigider ca se intaresc prea mult, asa ca le-am lasat pe balcon. Proasta idee. De ce? Pentru ca de la gerul de afara practic au inghetat. Pana si piftia mamei a inghetat. Incerci sa introduci furculita in ea si nu merge...grea iarna...

Well....pofta buna atunci.

Dorinte/Desires


















Ce va pot dori eu acum, cand mai sunt doar cateva ore pana ce acest an se va incheia, lasand loc unuia nou? Un An Nou care, sper eu si cred ca toata lumea, sa fie plin de reusite, sa ne aduca zambetul pe buze si sa ne readuca sperantele pierdute pe parcursul lunilor ce au trecut.
Va doresc sa fiti alaturi de familie si cei dragi, sa legati sau sa va pastrati prieteniile, sa va imbratisati persoana iubita si sa aveti incredere in voi. Sa va ganditi cu sperante la zilele ce urmeaza si sa spuneti un hotarat: SE POATE! Se poate sa fiu eu, se poate si fii tu, se poate sa fim noi. Se poate sa avem sperante, dorinte, impliniri, dezamagiri sau lacrimi pe obraz. Se poate sa ne dorim mai mult pentur noi si cei pe care ii iubim, se poate sa ne dorim sa privim cum infloresc copacii si cum florile ne imbata cu parfumul lor. Se poate sa iubim, sa uram, sa dorim, sa speram.
Va urez un sincer LA MULTI ANI! si Domnul sa ne ajute sa fim asa cum dorim.

Pe curand.

Copilule cu ochi senini /Kid with clear eyes

duminică, 26 decembrie 2010

Stelute de Craciun cu rodie si cocos/Pomegranate and coconut Christmas stars

















Ei....cine ma cunoaste stie ca tin la traditii, dar m-am cam saturat de aceleasi mancaruri servite la masa de Craciun anul trecut, anul celalalt si tot asa.
Anul acesta m-am gandit ca ar fi bine sa mai schimb cate ceva. Si am optat pentru dulciuri. Am zis ca o sa fac....si-o sa dreg...si tot n-am schimbat nimic. Asta din lipsa de timp. Dar ma pregatisem sufleteste si chiar inventasem acum vreo 2-3 saptamani o reteta. Asta e, poate ideea de Craciun o pun in practica de Anul Nou, cine stie??
Pe scurt...stelute cu rodie si cocos, asta era ideea si aici o sa pun reteta, caci nu-mi place sa tin chiar totul pentru mine.

Stelute de Craciun cu rodie si cocos

Ingrediente: 250 ml lapte de cocos, 300 ml lapte dulce, 100 g zahar tos, doua pliculete zahar vanilinat, un pic de sare, 75-100 g nuca de cocos, 10 g gelatina, o rodie, scortisoara.

Gelatina se pune la inmuiat in putin lapte dulce si se lasa sa se umfle. Laptele de cocos si laptele dulce se pun intr-un tuci sau o oala care nu lipeste. Se pune zaharul tos si sarea, se fierbe totul 15 minute apoi se adauga nuca de cocos. Se mai fierbe cinci minute la foc mic, se adauga zaharul vanilinat, seminte de rodie si gelatina. Se amesteca bine ca sa se dizolve gelatina si compozitia rezultata se pune in forme de stelute din silicon stropite cu putina apa rece apoi scurse. Se lasa sa se raceasca apoi se introduc la rece pentru minim o ora. Se scot cu grija din forme, se aseaza pe farfurii, se presara cu scortisoara si seminte de rodie.

Cine doreste, cand serveste steultele, poate sa torne deasupra sirop de rodie, sos de menta sua sos de vanilie sau pur si simplu sa puna cate un mot de frisca pe fiecare steluta. De asemenea, recomand sa se guste compozitia si daca vi se pare ca nu este suficient de dulce, se mai poate adauga zahar tos sau zahar pudra, caci se topeste mai repede.

Pofta buna.

CRACIUN FERICIT!/ MERRY CHRISTMAS!



















CRACIUN FERICIT!

Va urez tuturor sa aveti parte de sarbatori cat mai placute alaturi de cei dragi. Masa sa va fie incarcate de bucate parfumate, la usa colindatorii sa va incante cu versurile colindelor si mai ales, sa fiti inconjurati de cei pe care ii iubiti si va iubesc.

Craciun Fericit!

vineri, 10 decembrie 2010

Secrete de maestru/ Master secret















Dacă ai poftă de o friptură bună de vită, ai de ales între a-ţi prepara una acasă, cu ingredientele pe care le preferi, sau a merge la un restaurant. Dacă ai ales ultima variantă, cu siguranţă ai ajuns la Osho, prima măcelărie restaurant din ţară care foloseşte materia primă – carnea de vită – exclusiv de la ferme din ţara noastră, unde vacile sunt crescute numai cu hrană na­turală. Măcelăria oferă clienţilor, pe lângă specialităţile pe care le pot servi în restaurant, şi posibilitatea achiziţionării acestora şi prepararea lor în bucătăria proprie.

Pe lângă carnea şi specialităţile din carne de vită, măcelăria pune la dispoziţia doritorilor brânzeturi maturate, vinuri, bere sau şampanie. Acestea, pe lângă ajutorul oferit de o întreagă echipă de bucătari, măcelari şi ospătari, care vă stau la dispoziţie din momentul în care aţi intrat şi până aţi ieşit din locaţie.
În apropierea treptelor măcelăriei te întâmpină, parcă zâmbind, o vacă din plastic pe care a fost desenată cu atenţie o „hartă” a ceea ce va deveni masa ta. Că alegi un T-bone, chuck, short ribs sau sirloin, o friptură Ribeye, Delmonico sau New York, toate sunt pregătite cu atenţie de bucătarii români şi doar cu ingrediente naturale.

De altfel, cele mai folosite condimente aici sunt sarea şi piperul, deoarece, aşa cum ne-a spus patronul localului, Bora Cokyapici, cu cât foloseşti mai puţine ingrediente, cu atât vei avea o friptură suculentă, ce şi-a păstrat gustul ori­ginal. De unde i-a venit proprietarului ideea de a deschide o măcelărie restaurant? „ Am câţiva prieteni care deţineau un restaurant ce avea măcelăria în interiorul lui şi mi s-a părut interesant, aşa că am hotărât să fac şi eu acelaşi lucru.” Nu vă aşteptaţi să găsiţi multă mâncare preparată aici, căci la bază este măcelăria şi nu restaurantul. Deşi este de origine turcă, patronul mărturiseşte că nu a avut prea mult contact cu gastronomia turcească, fiind crescut în America. De aceea, după cum ne-a declarat, „nici nu veţi găsi în acest restaurant mâncare cu specific turcesc sau românesc”.

Despre măcelarii români ne spune că au o mică problemă şi anume: „Materia primă este de foarte bună calitate, dar ei nu ştiu cum să o taie, şi de cele mai multe ori strică produsul”.

Condimente sănătoase

Se spune că în lume există trei tipuri de bucătării, cea turcească, chinezească şi cea franţuzească, aşa că l-am întrebat cum crede că a ajuns bucătăria turcească să aibă această reputaţie? „Probabil din cauza ingredientelor, care întotdeauna sunt proaspete, mâncărurile preparate din ele fiind foarte variate, dar şi foarte sănătoase”, spune Bora Cokyapici. „Restaurantul turcesc sau mâncarea turcească nu înseamnă doar kebabul, înseamnă multe legume gătite în mai multe feluri şi carne de vită, bineînţeles.” Pentru că eram curioasă totuşi de moştenirea lui turcească, l-am întrebat care dintre reţetele turceşti îi plac cel mai mult. Mi-a răspuns râzând că, în general, îi plac salata de vinete, kozlenmis patlican tava sau vinete prăjite cu carne de vită tocată.
Pentru familie găteşte multe salate, salată din roşii, castraveţi, pătrunjel, mentă, ulei de măsline şi câteodată brânză şi preparate din carne de vită.

Dorind să dau un mic ajutor cititorilor, l-am întrebat ce reţete ar recomanda cumpărătorilor amatori de produse din carne de vită? „Depinde”, îmi răspunde, „dacă au un cuptor foarte bun în casă, avem fileuri de vacă sau miel, cotlete de miel, cotlete de vită. Din acestea se pot pregăti mâncăruri foarte gustoase.”
Pentru că ne-a spus că găteşte destul de mult, l-am ru­gat să ne dezvăluie câteva dintre secretele sale profesio­nale: „Câ­teva secrete profesionale? (râde)... În primul rând să nu gă­tească niciodată carnea în ulei de măsline şi să aibă grijă când o prepară, căci, de obicei, românii o ard prea tare şi fo­lo­sesc prea multă grăsime, mici sau sarma­le, de exemplu. Atunci când pregătesc o friptură, să nu folo­sească însă condimente care să-i schimbe gustul şi aici un bun exemplu ar fi muştarul sau ierburile foarte aromate.”

Dacă veţi urma sau nu sfatul unui profesionist care se ocupă cu această meserie de 25 de ani, este alegerea dumneavoastră. Noi cu siguranţă vom încerca şi sperăm să obţinem mâncăruri la fel sau aproape la fel de gustoase ca la Osho.

Autor articol: Alina-Ramona Anghel/Redactor Jurnalul National
Autor fotografie: Victor Stroe/Jurnalul foto/ Jurnalul National
Articol publicat in Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/secrete-de-maestru-562144.html